Cum te putem ajuta?
Ca și în cazul oricăror alte boli, pentru a elimina dependențele, prevenirea dezvoltării lor este la fel de importantă, pe termen lung, precum tratamentele terapeutice. În acest sens, la solicitarea instituțiilor de învățământ, a bisericilor sau altor organizații, susținem seminarii, workshopuri și organizăm tabere cu scop preventiv pentru copii.
Categoria: Prevenție
Grup țintă: general
Durata: variază
Locație: variază
Frecvență: la cerere
Scopul programului:
conștientizarea efectelor devastatoare ale dependențelor, demitizarea concepțiilor greșite asupra acestora, prezentarea metodelor de tratament – abordarea subiectului fără tabuuri
Programul include:
seminarii de specialitate, workshopuri, relatări personale
Condiții de participare:
nu există
Descriere:
La invitația instituțiilor de învățământ, a bisericilor și altor organizații susținem seminarii de informare, workshopuri și prezentări legate de munca noastră. Scopul nostru este să conștientizăm adevărata natură a dependențelor și să atragem atenția asupra pericolelor asociate cu consumul excesiv de alcool, medicamente și droguri, sau cu orice tip de dependență.
Posibilele modalități de combatere a dependenței sunt încă foarte puțin cunoscute în comunitățile noastre: pentru multă lume, singura posibilitate de intervenție cunoscută este detoxifierea în cadrul instituțiilor de psihiatrie sau tratamentul medicamentos. Astfel, dincolo de conștientizarea pericolelor asociate abuzului de substanțe și de demitizarea concepțiilor greșite legate de acesta, considerăm că este foarte important ca persoanele dependente și familiile lor să afle că pot obține ajutor susceptibil de a aduce o schimbare radicală în viața acelora care îl solicită.
Pe lângă seminarele susținute de colegii și/sau voluntarii noștri, în presă apar în mod regulat rapoarte de specialitate și relatări personale, respectiv informații legate de programele noastre.
Categoria: Prevenție
Grup țintă: copii cu vârsta între 8-11 ani
Durata: 6-7 zile
Locație: variază
Frecvență: anual
Scopul programului:
prevenirea dependenței, tratarea efectelor distructive asupra copiilor care provin din familii cu dependențe
Programul include:
activități de învățare experiențială, workshopuri cu scop preventiv, discuții, activități de dezvoltare individuale sau în grup, predarea lecțiilor biblice, jocuri, sport, excursii, foc de tabără
Condiții de participare:
adeverință de la medicul de familie care atestă faptul că copilul poate participa la tabără
Descriere:
Taberele cu scop preventiv pentru copii se adresează în primul rând acelor copii care trăiesc în familii afectate de dependență, dar pot participa, desigur, și copii care nu provin din asemenea familii. Scopul nostru este să intervenim în cercul vicios al dependenței, respectiv să oferim copiilor participanți experiența pozitivă a comunității, care ar putea constitui o bază solidă pentru o perspectivă pozitivă asupra vieții și pentru un stil de viață fără substanțe.
Mediul sigur din punct de vedere fizic și emoțional, mesele regulate, programele organizate, atitudinea pozitivă și de susținere a colegilor oferă copiilor un exemplu pozitiv și constituie o resursă care facilitează combaterea efectelor distructive ale dependenței, putând prevala asupra modelelor comportamentale însușite în familie.