Întâlniri ale foștilor rezidenți

„Toamna, privește, azi ne ajunge până la gleznă.” – cu acest citat de Péter Závada v-am anunțat întâlnirea foștilor veterani, desfășurată între 7-9 noiembrie. Deși toamna le ajungea până la gleznă, buna dispoziție, bucuria și recunoștința ajungeau până la cer în acel weekend. 36 de veterani s-au întors „acasă” și s-au supus din nou rutinei zilnice, alături de beneficiarii actuali ai Centrului de Terapie. Au luat parte împreună la programele terapeutice, unde au povestit cu sinceritate despre trecut, despre provocările vieții în abstinență, încurajând și motivându-i pe urmașii lor care își doresc să scape de dependență. Dar să-i lăsăm pe ei să-și împărtășească experiențele:

„De aproape un an sunt liber de substanțe. Am venit din Elveția, nerăbdător să particip la această întâlnire, care mi-a depășit toate așteptările. A fost prima mea prezență aici ca adevărat veteran. La întâlnirea anterioară am participat încă în calitate de rezident și ajutor în bucătărie.

A fost extraordinar să reîntâlnesc atâția colegi din grupul nostru și să văd că sunt bine și se descurcă în viață. În același timp, a fost un avertisment important pentru mine să văd că sunt și persoane care, din păcate, au recăzut și nu sunt deloc într-o stare bună. Încerc să învăț din asta și vreau să le transmit că și pentru ei există o cale de ieșire!

Sunt fericit că fac parte din această comunitate. Sunt mândru de mine și privesc cu încredere spre viitor. Am spus asta și în timpul împărtășirii de sâmbătă dimineață, dorind să-mi exprim recunoștința față de grup. Acum mă simt suficient de puternic pentru a sprijini cu propria mea experiență noii locatari aflați în terapie. Am considerat important să le împărtășesc ceea ce am învățat în afara Centrului. Astfel vreau să-mi continui drumul.

Pe curând, la primăvară!”

László Pintér, veteran

„Mă bucur că după numeroase recăderi am reușit să particip la întâlnirea veteranilor cu patru ani și jumătate de abstinență, fără să mai fiu locatar în centru. Am simțit din nou acceptare, înțelegere, empatie și respect din partea personalului, a locatarilor actuali și a colegilor de suferință.

Pe parcursul întâlnirii, am conștientizat că, pentru a-mi menține echilibrul, este absolut necesar să continui să particip la grupuri, la activități post-terapeutice și la alte activități comune. Și da, am nevoie să accept teama că aș putea recădea dacă nu îmi gestionez conștient dependența.”

Viktor Mecsenero, veteran