Erasmus+ – Arcade – Studiu de caz: Gergő și Anna
http://atjarok.hu
ÁTJÁRÓK (ARCADE)
2022-1-HU01-KA210-ADU-000083157
Székesfehérvári Egyházmegyei Karitász
Studiu de caz: Gergő și Anna
În procesul de asistență al cazului prezentat, putem descoperi metode utilizate în terapia de cuplu și de familie, în timp ce analizând procesul terapeutic din cadrul ședințelor de consultații individuale, putem învăța despre fenomenul și cauzele apariției adicțiilor. În cazul imaginilor surprinse în timpul procesului, fețele membrilor de familie sunt acoperite. În prezentarea cazului este expus un interviu cu soțul, cu acordul acestuia. În descrierea cazului voi folosi pseudonime.
Cuplul s-a prezentat la Clinica de Ambulatoriu pentru Adicții Rév. Ei fuseseră orientați spre noi de către centrul local de protecție a copilului după ce, din cauza comportamentului abuziv al soțului mama împreună cu copiii și-a părăsit domiciliul și s-a mutat într-o casă protejată. Tatăl s-a speriat că nu-și va mai vedea familia, de aceea a decis să se schimbe și să solicite ajutor.
Model de familie nuclear, cu doi copii. Gergő de 39 de ani, Anna de 41. Fiica lor e în vârstă de 11, iar fiul de 10 ani. Gergő are o constituție înaltă, aproximativ 190 cm, cu umeri largi, cu o voce puternică și gravă. Vestimentația sa este modestă, dar îngrijită. Anna este de statură mică, de aproximativ 160 cm, cu o apariție modestă, fără machiaj. Familia trăiește împreună cu mama tatălui. În timpul conviețuirii, delimitările s-au estompat, subsistemul parental a fost afectat, iar separarea subsistemelor din familie este dificil de realizat din punct de vedere fizic din cauza locuinței, cei patru locuind într-o singură cameră. Tatăl lucrează în ture, mama are grijă de soacra sa, fiind șomeră. Fiul lor s-a dovedit a avea ADHD.
Tatăl lui Gergő a decedat când el avea 8 ani. De atunci bunicul s-a implicat în educația nepotului, fiind violent cu el în mod regulat. Îl bătea aproape zilnic, cu orice îi cădea la îndemână, cu un fier de călcat, cu un mop sau lovindu-l cu capul de calorifer. Mama lui nu l-a putut proteja niciodată, și ei îi era frică. Abuzurile au încetat doar în adolescență, când Gergő se înscrise la box, învățase câteva mișcări și a devenind mai puternic, și-a înfruntat bunicul. Gergő suferă de dependență de jocurile de noroc și și-a bătut în mod repetat copiii, de câteva ori și soția. Din punct de vedere al rolulilor, Gergő este agresorul iar membrii familiei sunt victimele. Familia este disfuncțională. Anna provine, de asemenea, dintr-o familie disfuncțională. Amândoi au trecut prin multe experiențe traumatizante în copilărie.
La începutul intervenției terapeutice au fost formulate ipotezele și obiectivele. Pentru a consolida subsistemul conjugal, este foarte important ca echilibrul psihic al lui Gergő să fie restabilit, fiind necesară abordarea dependenței sale. În acest scop, este nevoie ca el să lucreze la suferințele și rănile din copilărie. Dintotdeauna a reacționat sensibil la subiectul pierderii tatălui său, plângea ori de câte ori era vorba despre el. Nu a existat un proces de doliu în viața lui, dar a fost bătut de foarte multe ori de bunicul său, ceea ce l-a determinat să fie supărat pe cei din jur și să evadeze în jocurile de noroc. După procesul de identificare, analizare și eliberare al lui Gergő de sub durerea trecutului, subsistemul conjugal trebuie consolidat și totodată trebuie stabilite noi delimitări și un nou echilibru în cadrul sistemului familial. Suferințele, furia și ura din trecut au fost aduse la suprafață. După consilierea individuală a urmat un proces de consiliere de cuplu. Între timp, familia s-a reorganizat, iar după ce s-au mutat împreună, Gergő a făcut tot posibilul pentru a se asigura că copiii nu vor fi scoși din familie.
Încă de la prima întâlnire, amândoi au lucrat cu atenție deplină în ceea ce privește sarcinile stabilite și nu au întâmpinat nicio rezistență. Uneori, colaborarea cu cei care îndeplinesc o anumită obligație este asociată cu absența motivației, însă în acest caz am experimentat contrariul. În cadrul ședințelor am lucrat în deplină cooperare cu cuplul, respectiv cu întreaga familie. Temele pentru acasă au fost îndeplinite întotdeauna. Ședințele au fost așteptate, deplasările nu au constituit niciodată un obstacol, în ciuda faptului că au călătorit cu trenul sau cu bicicleta la întâlnirile individuale.
Székesfehérvár, 06.02.2023
Noémi Ilona Farnas
István Géza Farnas