Eseménynaptár

Terapie Scurtă

Program terapeutic de scurtă durată

Fundaţia Bonus Pastor organizează programe terapeutice de scurtă durată din 1996, programe pe care noi le numim, într-un limbaj familiar, tabere de refacere, respectiv suportive, şi care vizează deopotrivă bărbaţi şi femei, bolnavi de dependenţă şi membri de familie. Recomandăm participarea la acest program şi celor care au nevoie de ajutor în calitate de aparţinători, în cazuri de codependenţă. Pot participa la aceste programe zece până la douăzeci de persoane. Programele terapeutice de scurtă durată sunt un bun prilej de a face cunoscută natura dependenţelor, problemele legate de această boală, precum şi de a stimula motivaţia şi dorinţa de schimbare.

 

„După cîteva luni de zile, în care am frecventat grupul suportiv, am participat la o tabără de refacere. Am început să observ problemele pe care trebuie să le rezolv. În tabără am cules multe informaţii legate de dependenţă şi de această tematică, dar aş dori să subliniez un aspect, faptul că aici am dobândit credinţă: l-am acceptat pe Isus drept Mântuitor al meu. Am început să cred în Cineva, iar acest fapt este o forţă motoare pentru mine: este ceea ce mă susţine. Metodele pe care le-am încercat până atunci, nu au dat rezultate. Mi-am dat seama, pe baza experienţei personale şi a celei acumulate în grupul suportiv, că aceasta este calea de urmat.“ (Jani)

 

„Am fost şi până atunci conştient că cele mai multe probleme le-am avut din cauza abuzului de alcool, dar abia în tabără am înţeles, ce înseamnă dependenţa de alcool. Acolo s-a întâmplat şi ceea ce a fost cel mai greu pentru mine: să recunosc că sunt alcoolic. De multe ori este foarte greu să recunosc asta în faţa celorlalţi, totuşi este mult mai simplu şi eficient, dacât să născocesc minciuni, ca să le explic celor din jur, de ce nu beau.” (Sándor)

 

Dependenţa influenţează şi familia, împingând membrii acesteia în strategii comportamentale care în loc să fie de folos, sunt de-a dreptul nocive. Despre această situaţie Anna, care a participat la un astfel de program terapeutic în calitate de soţie a celui bolnav de dependenţă, mărturiseşte următoarele: „Nu mi-a plăcut beţia, pentru că m-am întâlnit cu ea şi în familie, şi din cauza ei nu eram fericiţi. Soţul meu a băut de la bun început, iar eu eram mânioasă, nu mă puteam comporta frumos cu el. De fapt nici nu ştiam, cum aş putea să fac asta. Mă certam cu el tot timpul, eram supărată pe el, l-am şi pedepsit, i-am luat banii din buzunar, i-am tăiat ţigările. Credeam că sunt o femeie puternică, şi că am să-l pun la punct pe bărbatul meu. Dacă venea acasă beat, eram nervoasă…, şi în cele din urmă am obosit în această dorinţă de a fi puternică.”

DETALII

 

Numele programului: Terapie intensivă de scurtă durată
Grupul ţintă: Bolnavi de dependenţă (alcool, droguri, nicotină şi jocuri de noroc) adulţi şi membrii familiilor acestora
Scopul programului: O viaţă abstinentă, fără consum de substanţe, crearea condiţiilor necesare pentru acest mod de viaţă, tratarea problemelor membrilor de familie, probleme legate de codepenţă, respectiv confruntarea cu credinţa creştină.
Elementele programului: Prelegeri pe teme medicale şi psihologice, seminarii, discuţii în grup, consiliere individuală şi discuţii pastorale, meditaţii pe teme biblice, predici.
Durata: 12 zile
Locaţia: Variabilă, cu preponderenţă Centrul Terapeutic pentru Toxicomani din Ozd (judeţul Mureş)
Frecvenţa: De cinci ori pe an (de două ori în limba română şi de trei ori în limba maghiară)
Condiţii de participare: Condiţiile de bază sunt voluntariatul şi motivaţia. Admiterea la acest program are loc în baza unui interviu prealabil.

 

Programul cuprinde:
– Lecturi şi seminarii cu caracter motivaţional şi informativ, oferă informaţii despre caracteristicile dependenţelor, despre modul de acţionare, precum şi despre efectul multiplu (fizic, psihic, spiritual, social şi relaţional) al acestora asupra persoanei în cauză şi asupra persoanelor din mediul său (membrii de familie, prieteni, colegi, etc.) Se promovează caracterul interactiv.
– Se folosesc teste de evaluare a problemei co-/dependenţei.
– Sunt discuţii în grup cu scopul de împărtăşire a experienţelor, analiză a celor auzite cu ocazia lecturilor şi seminariilor. Grupurile mici se alcătuiesc în funcţie de sex şi de numărul participanţilor. Dinamica grupului facilitează realizarea scopurilor menţionate.

 

Acest program este precedat şi/sau succedat de consilierea individuală, ceea ce ajuta la conştientizarea şi evaluarea problemei personale. Mărturii ale persoanelor eliberate de dependenţă completează elementele programului enumerate mai sus, reprezentând o sursă puternică de motivare şi de speranţă pentru schimbare.

 

Consilierea individuală se efectuează pe baza unui plan de intervenţie personalizată, conceput de beneficiar, cu ajutorul consilierului, pe o durată determinată.